Astăzi a început povestea FILIT 2024 cu noi personaje și noi stări născute din puterea literaturii de a ne provoca să înțelegem cine și cum suntem, ce și cum facem. Încă o dată, ca într-o zi de sărbătoare, familia ALECART s-a adunat în sala neîncăpătoare – ca o sufragerie plină de bunătăți în timpul unei reuniuni între generații – a Casei Pogor. Întâlnirea-poveste din prima zi a Întâlnirilor Alecart la Filit i-a adus în fața noastră pe Defne Suman și pe Marin Mălaicu-Hondrari, cu romanele lor proaspăt apărute: Tăcerea Șeherezadei și Clandestin. Două cărți care s-au oglindit neașteptat una în cealaltă (chiar dacă întâmplările se petrec în epoci și pe meleaguri diferite) prin viețile personajelor schimbate radical de traume, prin secretele de familie ieșite la iveală și care zguduie sau împlinesc destine, prin suferințele ascunse în tăceri și prin episoade de barbarie care ne amintesc cât de ușor putem pierde totul.
Înainte de dialogul propriu-zis, ansamblul de percuție al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” (Maria Tanasă, Casandra VOION, Antonia Bîrlă, Vlad Grigoraș), sub îndrumarea domnilor profesor Iustin Rusu, Valentina Cioată și Dan Constantinescu, ne-a deschis inimile către adevărurile literaturii prin pulsațiile ritmice, prin bucuria specifică și prin entuziasmul de neînlocuit – ca mai apoi, sub zecile de perechi de ochi curioși și nerăbdători, colegele noastre din clasele a X-a și a IX-a, Maria Oglinzanu și Bianca Iacob, să ne introducă în atmosfera romanelor celor doi invitați. Dând startul unei întâlniri cu Paradisul ce devine Infern odată cu dezlănțuirea de ură din vechea Smirnă, odată cu îngroparea și uitarea „vocilor” din Tăcerea Șeherezadei, dar și cu poveștile de dragoste și răzbunare de pe străzile Sângeorzului lui Hondrari ilustrate în romanul său kafkian, Maria și Bianca au vorbit despre istoria care nu a fost făcută să moară, despre capacitatea omului de a distruge și despre renaștere ca formă de recuperare a sinelui și de mărturisire a unor adevăruri.
Când am avut suficient curaj, m-am hotărât să scriu povestea nespusă la școală. Iar aceasta e povestea femeilor. (Defne Suman)
Așa cum amintește la începutul dialogului Nicoleta Munteanu, moderatorul întâlnirii, romanul Tăcerea Șeherezadei spune o poveste cu și despre femei și tragediile specifice existenței – sunt femei ce reușesc să ducă viața mai departe, să o facă suportabilă, să-i vadă frumusețea în ciuda pierderilor și a suferințelor. Răspunzând la întrebările din sală, Defne Suman dă naștere unei noi perspective asupra romanului, cea a poveștilor pe care cărțile de istorie nu le spun niciodată, a felului în care e trăită viața femeilor rămase acasă, a unei suferințe despre care nu vorbește nimeni și a elogiului ce trebuie adus tuturor celor care își amintesc și caută răspunsuri. Prin ochii lui Defne Suman, istoria de tipul his-story trebuie să devină her-story, adică o poveste a adevărului ignorat și a continuității vieții ce nu ar fi posibilă fără femei.
Trauma oricărui loc de pe pământ e deja adăugată în psihicul nostru. Nimeni nu e eliberat de istoria locului unde ne-am născut. (Defne Suman)
Defne Suman vorbește cu onestitate despre traumele trecutului și despre moștenirea lor inevitabilă, despre modul în care oamenii și-au lăsat amprenta asupra locurilor în care trăim acum și asupra „spațiului” nostru interior – ce nu ar putea niciodată să se dezică de urmele a ceea ce s-a petrecut înainte. Avem tendința să credem că există o mare diferență între noi și cei care au trăit în trecut, dar nu este așa. Experiența umană este foarte simplă și universală. Astfel, existența nu devine decât o repetiție a acelorași „repertorii muzicale” din interiorul sufletului nostru, asemenea partiturii fiecărui personaj pe care îl construiește Defne Suman în romanul său.
Ce s-a întâmplat la mineriade vă marchează și pe voi. Nu este vorba despre ceva ce s-a întâmplat, a trecut și gata. (Marin Mălaicu-Hondrari)
Despre petele imposibil de șters ale trecutului recent ne-a vorbit Marin Mălaicu-Hondrari, într-o pledoarie pentru necesitatea de a nu uita și de a fi responsabili – un reminder că orice greșeală nesancționată lasă un ecou cutremurător asupra prezentului, dar și asupra viitorului. Pașii greșiți pot fi trecuți sub tăcere, dar ei nu trebuie uitați, e important să știm cine sunt vinovații și cine victimele. Aducând aproape de noi momentul mineriadelor, Hondrari a oferit o lecție tuturor tinerilor din sală despre importanța de a ne păstra gândirea și libertatea în ciuda încercării de anihilare a acestora; o lecție despre memorie și uitare, despre cicatricile istorice care se leagă de unul dintre cuvintele cheie ale întâlnirii de astăzi: clandestin. Poate nu întâmplător, Defne Suman a spus despre viitor că e lumea pe care ar încerca să o salveze, căci, privind prezentul, părem a avea nevoie, asemenea păsării phoenix, de puterea de a ne reinventa.
Când suferim noi, vrem să-i facem și pe ceilalți să sufere. (Defne Suman)
Când timpul s-a dovedit din nou insuficient pentru întreaga călătorie către începuturi, dialogul întâlnirii din prima zi de FILIT a devenit unul despre suferință și caracterul ei molipsitor, despre importanța de a ne întoarce în interiorul nostru pentru a nu-i răni pe ceilalți, despre oamenii ce devin mai puternici în ciuda ororilor istoriei, despre comunități dislocate și cuvintele preferate ale fiecăruia dintre invitați. Bănuiam că Hondrari va alege, asemenea personajelor lui singuratice și tocmai de aceea nespus de frumoase, „clandestin”, așa că am provocat-o și pe Defne Suman să își aleagă un cuvânt preferat. „Grație” a fost alesul. Sub semnul celor două, adică al poveștii și al dialogului care fac vizibilă frumusețea a stat prima zi a Întâlnirilor Alecart la Filit de anul acesta.
Nu vă lăsați niciodată. Gândiți. Trăiți liber și nu-i lăsați să scuipe pe eforturile voastre. (Marin Mălaicu-Hondrari)
La finalul întâlnirii am rămas cu un sfat și cu o viziune. Am reușit prin literatură să integrăm în ființa noastră secretele dureroase ale trecutului – și am făcut-o purtați de vocea intensă a lui Marin Mălaicu-Hondrari și de onestitatea și de plăcerea de a povesti ale lui Defne Suman.
Așadar. FILIT-ul reușește încă o dată să schimbe ceva în interiorul nostru, îndreptându-ne drumul către libertate și marile adevăruri despre om ce nu pot fi căpătate decât prin înțelegerea poveștilor care ajung la noi. Din entuziasmul neliniștit al sălii de la Casa Pogor s-a ridicat certitudinea că literatura ne va reuni și în toate zilele ce urmează. Desigur, în același loc și cu aceeași bucurie.
(*Maria Roșca, redactor-șef adjunct Alecart, este elevă în clasa a XI-a, mate-info, la Colegiul Național Iași.)
Foto: Alina Sava
